Despre mitul care e „cea mai bună variantă a ta”

Aud des pe diverse căi despre programe care te ajută să îți rezolvi problemele, să îți vindeci rănile și să devii cea mai bună variantă a ta. Mă întristează de fiecare dată și vreau să vă explic de ce.

Vindecarea de orice fel nu înseamnă „să devii cea mai bună variantă a ta”. Ci înseamnă să permiți ca „cea mai rea versiune a ta” să fie iubită.

Să ne gândim un pic la asta. Ce înseamnă „cea mai bună variantă”? Ce înseamnă „cea mai rea variantă”? Cine îmi definește mie aceste două laturi sau fațete?

„Cea mai bună variantă a mea” = un ideal format din ce am văzut la ceilalți (părinți, frați, colegi, profesori, personalități publice) și mi-a plăcut sau mi s-a spus că trebuie să îmi placă. E un cumul de aspecte fizice, emoționale, comportamentale, pe care eu nu le am dar pe care mi s-a indus că trebuie să le am ca să fiu iubit(ă), apreciat(ă), acceptat(ă), admirat(ă) etc.

„Cea mai rea variantă a mea” = tot ceea ce familia, figurile de autoritate, societatea, îmi spun că nu e bun, că nu e dezirabil; „defectele” mele, lucrurile care mă fac diferit(ă), „ciudățeniile”, emoțiile puternice, necontrolate, „negative”, toate punctele mele dureroase, toate rănile, traumele, frustrările, fricile etc.

Primul pas spre vindecarea reală este acceptarea următorului lucru: Ceea ce e considerat „cea mai rea variantă a mea” sunt eu în suferință, eu în creștere, eu în pericol, eu în dezvoltare. EU în procesele naturale prin care orice ființă umană trece.

Al doilea pas este iubirea. Să mă iubesc pe mine în creștere, în suferință, în schimbare, să blochez judecățile din exterior, să accept iubirea care vine la mine, să nu mai idealizez „zea mai bună variantă” și să încetez să mă judec pentru că nu sunt încă acolo.