Despre plictiseală (1)

„Mă plictisesc” îmi spuneam zilele astea la un curs.

„Mă plictisesc” îți spune cel mic, cu un glas mieunat.

„Mă plictisesc” îmi spune un tânăr client, vorbindu-mi despre viața lui.

Dragii mei, săptămâna aceasta vreau să vorbim despre PLICTISEALĂ. Cu toții o întâlnim în viața de zi cu zi, dar câți dintre noi o recunoaștem ca un aliat și câți ca un dușman?

Vă provoc pentru început săvă gândiți la plictiselile voastre. Când v-ați plictisit ultima oară și cum a fost?

Ce se întâmplă când copilul sau adultul se plictisește? E plictiseala ceva de dorit sau nu? Răspunsurile la aceste întrebări, în zilele noastre, sunt cu două tăișuri.

Plictiseală e privită în general ca pe ceva negativ, ca pe lipsă de activitate și de productivitate, într-o lume în care accentul e pus foarte mult pe A FACE.

În realitate, plictiseala înseamnă lipsa stimulării din exterior. În marea majoritate a timpului, copil sau adult fiind, ai pe cineva din afara ta (un părinte, un profesor, coleg, prieten, un joc, un ecran, o emisiune, un tik-tok) care îți captează atenția și îți forțează creierul să proceseze ce vede, concentrându-se doar pe mesajul primit, din nou subliniez, din EXTERIOR. Creierul obișnuit să fie atent și în priză cere stimulare. Cere ceva nou, ceva interesant, ceva distractiv. Dacă ne-am obișnuit să obținem acel ceva doar de la alții, când suntem singuri ducem lipsă, simțim lipsa acut, ca o tristețe, ca un gol și NE PLICTISIM.

Dacă numim plictiseală un gol pe care din reflex vrem să îl umple ceva din afară, magia se întâmplă când ne îndreptăm atenția spre interior pentru a ne oferi nouă înșine stimuli noi, interesanți și creativitate.

Când copilul se plictisește, reflexul părintelui este să îi sară în ajutor, dându-i sarcini, indicații despre petrecerea timpului, sau direct desene, jocuri, clipuri etc. Un copil sănătos ar trebui să se plictisească des și în această stare să înceapă să exploreze ceva. Să se joace creativ, singur, cu jucăriile sale sau cu obiecte de zi cu zi. Să deseneze, să creeze, să își spună povești despre lumea pe care o construiește.

Dacă plictiseală = lipsa activității structurate, atunci lipsa activității structurate = timp și loc pentru creativitate.

Și de ce e importantă creativitatea? Tocmai pentru că ne ajută să ne definim ca persoane individuale, diferite, unice, speciale.

În partea a doua vă voi scrie despre plictiseala adulților și ce reprezintă ea de fapt.

Imaginea pe care am folosit-o e o lucrare a artistei Anna Voronaya și se numește „Next to the Window”.