10 lucruri pe care să le lași în urmă până la 30 de ani
A deveni adulți e ceva la care toți copiii visează. Pare o lume magică, o lume a tuturor posibilităților, în care tu ai putere și control, ești înțelept și capabil, ai toate răspunsurile și abilitatea de a realiza orice.
Însă timpul trece, copiii devin adolescenți și apoi adulți și (surpriză) nu apare acea schimbare. Tot aștepți și aștepți și nu mai vine o dată ziua în care te trezești MARE așa cum credeai că vei fi. Nu te simți mai înțelept sau mai capabil. În niciun caz nu ai toate răspunsurile. Ce putere, care control? Și așa, din păcate, se sparge bula de iluzie.
A înainta în vârstă nu înseamnă automat a te maturiza, și poate că anumite gânduri sau comportamente pe care le ai în prezent te împiedică să crești cu adevărat.
În acest articol îți voi vorbi despre 10 lucruri pe care ar fi sănătos să le lași în urmă pe măsură ce devii (cel puțin în buletin) adult. Ele sunt aspecte care te împiedică în procesul de maturizare. Și pentru că din păcate nu există niciun buton de apăsat ca maturizarea să se întâmple automat, acestea sunt lucruri la care tu trebuie să lucrezi.
1. Să mănânci ca un copil mic (Sună dur, știu. Dar e oare neadevărat?)
Experimentează cu alimentele, învață ce îți place și ce nu, află dacă ai intoleranțe alimentare
Învață să îți gătești măcar 5 rețete care îți plac
Cumpără-ți alimente sănătoase - fructe, legume, lactate și mezeluri de calitate șic are îți plac, și alege-le pe ele când îți e foame
Fă-ți o listă cu locurile de take-out care au mâncăruri care îți plac și consultă lista când nu știi ce să mănînci
Planifică din timp - nu aștepta să fii mort de foame ca să te apuci să comanzi sau să gătești
2. Să îți ignori sănătatea până în ultimul moment
Află dacă ai asigurare medicală, cunoaște-ți medicul de familie sau fă-ți un abonament privat
Află ce analize îți poți face pentru a vedea dacă corpul tău funcționează optim
Fă-ți controalele anuale - ginecolog, urolog, oftalmolog, cardiolog, endocrinolog
Consultă un dermatolog și vezi ce se întâmplă cu alunițele alea, cu mătreața aia, cu acei negi sau iritații
Mergi la reumatolog și află de ce te dor genunchii sau încheieturile
Mergi la dentist, chiar dacă e înfricoșător!!!
3. Să fii haotic și dezorganizat
Fă-ți un program și respectă-l - de exemplu întervalul 9-17 e dedicat muncii, intervalele 7-9 și 17-22 sunt pentru tine
Trezește-te cu mai mult de 15 minute înainte de a începe munca - fă-ți o rutină de îngrijire a pielii, un mic dejun hrănitor, câteva minute în aer liber sau în fața geamului deschis
Află ce stil de organizare ai - funcționezi bine cu liste, ai nevoie de o zi fixă pentru curățenie, cumpărături și alte lucruri administrative, îți e mai bine cu 15 minute de admin la finalul zilei etc
Folosește un calendar fizic sau pe telefon și notează în el din timp lucruri importante - zile de naștere, data de paltă a unei facturi, când expliră RCA-ul, programarea la medic
4. Să te dedici 100% muncii
Fii sincer cu tine privind rolul tău la locul de muncă, ce aștepți de la tine și ce așteaptă ceilalți
Ia-ți zilele de concediu
Pune telefonul pe silențios și nu mai verifica mail-ul după terminarea programului
Găsește bucurie și împlinire în alte activități - vorbește cu cineva drag, mergi la un curs, cântă, pictează, joacă-te pe calculator, fă curățenie, plimbă-te prin magazine, citește, învață despre dinozauri sau corpul uman sau invenții celebre
Află cine ești tu în afara rolului tău profesional
5. Să spui DA când de fapt vrei să spui NU
Învață că timpul tău este prețios
Fii sincer cu tine privind relațiile în care te afli - cine îți cere ceva și ce te face să spui din reflex DA, ce se întâmplă dacă refuzi
Învață că oamenii își revin chiar și atunci când tu îi dezamăgești
Observă cum te simți când faci acel lucru pe care voiai de fapt să îl refuzi
6. Să vorbești urât despre tine
Explorează cine ești tu cu adevărat, descoperă-ți atât valoarea cât și punctele care trebuiesc îmbunătățite
Mergi la un psihoterapeut care să te ajute să îți crești stima de sine, să descoperi cum să te iubești pe tine cu adevărat
Observă cum te simți când altcineva vorbește despre sine cum vorbești tu despre tine
Observă cum te simți când cineva vorbește despre prietenii tăi așa cum vorbești tu despre tine
7. Să te poți distra doar dacă consumi alcool
Experimentează lucruri distractive în grupuri mai mici, în timpul zilei - un picnic, o sesiune de shopping, grădinărit împreună, împletit brățări, o partidă de fotbal, un pescuit
Observă-te atunci când ieși la distracție și îți vine să bei - cum te simți atunci, care e motivul pentru care vrei o băutură
Fii sincer cu tine legat de oamenii cu care te înconjori - te simț confortabil, te simți acceptat(ă) sau judecat(ă), simți că trebuie să demonstrezi ceva, e acolo o competiție, îți face bine să îi întâlnești, te simți fără energie după o întâlnire
8. Să folosești înjurăturile ca semne de punctuație
Sapă în trecutul tău și află de ce ai început să folosești un limbaj vulgar sau agresiv - pe cine atacai sau de cine te apărai, cu cine voiai să semeni și de ce
Fii sincer cu tine și descoperă dacă lucrurile pe care le-ai explorat mai sus, mai sunt valabile în ziua de azi, la 30+ ani
Conștientizează faptul că tu ai putere în viața ta, ai voie să faci alegeri, și orice reflex poate fi atât creat cât și eliminat
Explorează ce fel de persoană vrei tu să fii de azi înainte - cum vrei să te simți, ce mesaj vrei să transmiți celorlalți, ce vrei să știe ceilalți despre tine
9. Să crezi că doar dacă dragostea doare este adevărată
Observă dacă ai în jurul tău sau ai avut de-a lungul timpului exemple de relații de cuplu sănătoase, cu acceptare, empatie, siguranță
Explorează, eventual cu ajutorul psihoterapeutului, credințele tale despre dragoste - „trebuie să dai ca să primești”, „dacă e gelos/oasă înseamnă că mă iubește”, „dacă îl/o iubesc suficient se va schimba”, „are potențial”, „nu a vrut să țipe, să mă înjure, să mă lovească, doar a avut o zi grea”
Experimentează iubirea necondiționată cu tine, cu animalele de companie, cu oamenii care te iubesc cu adevărat, și învață să faci diferența
10. Să crezi că viața e o luptă și fiecare e singur în ea
Observă oamenii din jurul tău și fă diferența între cei care sunt lângă tine necondiționat și cei care vor lucruri de la tine
Fii sincer/ă și recunoaște cu cine te simți în competiție și de ce - cu mama, tata, frații, surorile, prietena sau prietenul cel mai bun, partenera/ul, colegii, șefii etc
Alege relațiile în care simți că poți fi slab/ă sau vulnerabil/ă și poți primi iubire și suport, fără judecată, și familiarizează-te cu acest sentiment de siguranță
Fă diferența între domeniile vieții tale în care trebuie să lupți și domeniile în care e suficient doar să fii
Te îmbrățișez,
Alexandra