Programe, credințe, adevăruri
Am vorbit în ultima vreme destul de mult, cu clienți, prieteni și în comunitatea online, de spre programele noastre disfuncționale, care se activează în anumite situații, și care ne fac mai mult rău decât bine.
Ce sunt „programele”?
Ceea ce eu numesc „programe” sunt credințe despre noi înșine, care vin însoțite de reacții în corp, gânduri și amintiri, toate pe aceeași temă. Ne încurajează să acționăm într-un anumit fel, ne împiedică să mergem în anumite direcții. Ele sunt create de mintea noastră cu rolul de a ne proteja de lucruri reale sau imaginare, care la un moment dat ne-au făcut rău sau care ar putea să o facă.
Doar că mintea a rămas un pic în urmă și nu își dă seama că acum tocmai „programele” create de ea ne rănesc.
Cine instalează „programele” și de ce?
Noi ni le instalăm. Simplu, nu? CUM și DE CE sunt în realitate întrebările mai importante.
În continuare voi explica și voi da multe exemple din experiențele clienților mei sau din comentariile primite pe platformele de socializare:
Când eram mici vedeam că cei apropiați de noi (familia, cei care ne-au crescut) fac lucrurile într-un anumit fel. Erau ca niște legi nescrise, pe care părea că toată lumea le cunoaște și le respectă. Noi, încă înainte de a înțelege pe deplin ce se întâmplă, ghidați de instincte puternice de supraviețuire și auto-conservare, am intuit aceste reguli și ni le-am însușit. Aceste reguli pot fi legate de propria persoană, de rolul în familie, de rolul în societate, etc. Iată câteva exemple: „Trebuie să mănânci tot ce ți se oferă, altfel cel/cea care a gătit se va supăra”, eventual combinat cu „Noi nu trebuie să facem nimic care să îi supere în vreun fel pe cei din jur”; „Femeile trebuie să facă totul în casă, bărbații nu trebuie să ridice un deget”, sau „Doar femeile (sau doar bărbații) se consultă pentru a lua decizii în casă, ceilalți nu au un cuvânt de spus” sau „Trebuie să fii recunoscător/oare că aduce bani în casă și să nu ceri nimic pentru tine”; și una destul de des întâlnită de mine până acum „În viață trebuie să fii cineva”, „Rangul contează”, „Păstrează-ți imaginea în ochii celorlalți” care se potrivește bine cu „Ce-o să spună lumea”.
Uneori, aceste legi nescrise erau traduse de cei care ne-au educat prin sfaturi, instrucțiuni, cereri, certuri, pe care, repeate de suficient de mult timp, le-am integrat ca pe mantre: „Eștin băiat, e mai mare rușinea să…”, „Ești fată, nu mai fă…”, pe care mintea le traduce și ajungi să te blochezi emoțional, cognitiv, în ceea ce privește pasiunile, profesia etc, doar din cauza genului. „Sunt copii care n-au ce mânca și tu strâmbi din nas la…”, „Ce notă e asta? De ce x poate și tu nu?” te învață că părerea ta nu contează, că nu ești important decât prin prisma performanțelor tale, că nu ești suficient de bun, de vreme ce nu poți fi sau face ca X. „Așa-s băieții”, „Lasă și tu de la tine” (adică închide ochii, treci peste, nu reacționa, nu te apăra) și multe multe altele. Probabil pe unele le recunoști. Le-ai auzit. Și mintea ta în dezvoltare le-a absorbit, ca reguli absolute, neputând înțelege și diferenția ce e adevărat, bine, corect, și ce nu. Când suntem mici, cuvintele părinților, bunicilor, fraților mai mari, sunt pentru noi adevăruri absolute!
Se întâmplă ca viața să îți fie presărată cu provocări, mai ales în relațiile cu ceilalți - profesionale, de prietenie, de cuplu etc. Și de aici mintea trage învățăminte și învață să își construiască armuri de protecție, credințe care să te împiedice să mai faci acțiuni care te-au rănit sau care au avut consecințe negative. „Dacă ai o părere, ține-o pentru tine”, „Oamenii te plac doar dacă le dai ceva la schimb” , „În dragoste trebuie să suferi, să faci sacrificii” sunt doar câteva credințe pe care poate că și tu le ai, sau le-ai avut la un moment dat.
Eu am dat aceste exemple separate, diferențiate, dar mintea noastră e ca o țesătură în care credințele se împletesc și se susțin unele pe altele. Un lucru pe care l-ai învățat după o relație eșuată la 22 de ani s-ar putea să se sprijine pe ceva ce ai învățat în copilărie, observând relația conflictuală a părinților tăi. Și să fie întărit de toate melodiile pe care le asculți, despre dragoste, despărțire și sufeință, sau de acele multe filme sau cărți în care membrii cuplului știu exact ce să spună și ce să facă, pe când tu ești pierdut și confuz.
Mintea noastră crează această țesătură, ca o pătură, ca un scut, pentru că o dată o situație a durut, o dată nu am știut cum să facem sau am fost prea fragili, iar concluzia ei e că avem nevoie de protecție. Ceea ce în sine nu e rău. Doar că ceea ce mintea nu înțelege e că tu nu mai ești aceeași persoană de la 22 de ani, pe care relația eșuată a dărâmat-o pentru că nu știa cum să facă față. Tu ai crescut, tu ai învățat, tu ești mai puternic decăt atunci. Ea (mintea) nu s-a adaptat și te protejează în continuare.
Sunt multe de spus despre credințele noastre disfuncționale. Disfuncționale tocmai pentru că rolul lor nu mai e valabil, pentru că în loc să ajute încurcă.
Dar e important să vedem cum le actualizăm. Cum facem un update la sistem și dezinstalăm programele vechi care nu ne mai sunt folositoare. Iar despre asta voi scrie pe larg în următoarea postare pe blog.
